EMITENT:      GUVERNUL  
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 28 iulie 2008

      În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicatã,
    Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

    ART. 1
    Se aprobã Strategia nationalã de prevenire a situatiilor de urgentã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
    ART. 2
    Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
                              
    Bucuresti, 16 iulie 2008.
    Nr. 762.

    ANEXÃ
                              STRATEGIA NATIONALÃ
                     de prevenire a situatiilor de urgentã

    I. Introducere
    Strategia nationalã de prevenire a situatiilor de urgentã reprezintã documentul de planificare pe termen lung si mediu, elaborat de Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Documentul respectiv defineste ordinea si siguranta publicã si interesul national în acest domeniu, evalueazã starea actualã de prezentã si manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul României, formuleazã principiile si directiile prioritare de actiune si prevede resursele necesare pentru gestionarea situatiilor de urgentã.
    Elaborarea prezentei strategii este determinatã de necesitatea asigurãrii unui mediu optim de muncã si viatã pentru cetãtenii României.
    Practica mondialã si nationalã a demonstrat cã evenimentele generatoare de situatii de urgentã nu pot fi întotdeauna evitate, însã acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un proces sistematic ce implicã stabilirea de mãsuri si actiuni menite sã contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene. Caracteristic managementului situatiilor de urgentã este faptul cã predictibilitatea locului de manifestare a situatiilor respective determinã posibilitatea avertizãrii populatiei din zonele potential a fi afectate, precum si a autoritãtilor administratiei publice centrale si/sau locale.
    Managementul situatiilor de urgentã înseamnã aplicarea unor politici, proceduri si practici având ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea si reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora astfel încât comunitãtile umane si cetãtenii sã poatã trãi, munci si sã îsi satisfacã trebuintele si aspiratiile într-un mediu fizic si social durabil.
    Elaborarea prezentei strategii a fost impusã si de modificarea radicalã a cadrului normativ de nivel superior, de necesitatea conformizãrii practicii si procedurilor în materie de situatii de urgentã si, mai ales, de solicitarea imperativã de a oferi un rãspuns adecvat la cresterea asteptãrilor comunitãtii fatã de prestatia profesionalã a componentelor Sistemului national de management al situatiilor de urgentã.
    II. Informatii generale relevante
    Apãrarea în domeniul situatiilor de urgentã se realizeazã prin mãsuri generale, de naturã economicã, socialã si politicã, precum si prin mãsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Din analiza evenimentelor petrecute numai în ultimii 2 ani rezultã mentinerea vulnerabilitãtii comunitãtilor la manifestarea situatiilor de urgentã, desi capacitatea de rãspuns a institutiilor specializate a crescut.
    Capacitatea de rezistentã nationalã în fata unor posibile situatii de urgentã este datã de:
    a) capacitatea de rezistentã a comunitãtilor locale, amplificarea implicãrii si participãrii acestora;
    b) activitãtile de prevenire a situatiilor de urgentã, inclusiv pentru reducerea vulnerabilitãtilor;
    c) capabilitatea de management al situatiilor de urgentã;
    d) capacitatea de înlãturare a urmãrilor si de revenire rapidã la normalitate.
    În acest context se impune amplificarea mãsurilor de mentinere a nivelului de sigurantã al persoanelor, colectivitãtilor si bunurilor, în scopul identificãrii, înregistrãrii si evaluãrii tipurilor de risc, pentru înstiintarea factorilor interesati, avertizarea populatiei, limitarea, înlãturarea sau contracararea factorilor de risc, precum si a efectelor negative si a impactului produs de evenimentele exceptionale respective.
    În ultimii ani se constatã cresterea frecventei manifestãrii riscurilor care amenintã viata si sãnãtatea populatiei, mediul înconjurãtor si valorile patrimoniului national, precum si aparitia unor noi riscuri, generate îndeosebi de schimbãrile climatice si de diversificarea activitãtilor economice care utilizeazã, produc si comercializeazã substante/materiale periculoase. Este, astfel, evident cã securitatea nationalã poate fi pusã în pericol de o serie de fenomene grave, de naturã geofizicã, meteoclimaticã ori asociatã, inclusiv ca urmare a unor activitãti umane periculoase, dãunãtoare sau iresponsabile. Între acestea se pot înscrie catastrofele naturale, industriale, ecologice ori posibilitatea crescutã a producerii unor pandemii. Totodatã, inundatiile care au afectat în ultimii ani întinse regiuni ale tãrii au scos în evidentã vulnerabilitatea comunitãtilor umane expuse riscului, manifestatã prin slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului si de a se reface dupã trecerea acestuia.
    Toate acestea sunt argumente pentru schimbarea opticii asupra modului de abordare a problemelor managementului situatiilor de urgentã si de a se trece de la conceptul de actiune de tip reactiv la o atitudine proactivã, de prevenire a manifestãrii riscurilor ori de limitare a pagubelor potentiale.
    III. Prioritãti, politici si cadru juridic existente
    Strategia de prevenire a situatiilor de urgentã formeazã documentul-cadru pentru pregãtirea si adoptarea unor mãsuri si actiuni specifice având ca scop reducerea impactului produs de manifestarea factorilor de risc specifici asupra populatiei, bunurilor si mediului printr-o planificare, la nivel national si local, pe termen mediu si lung, a unui set de actiuni si mãsuri specifice.
    Strategia de prevenire a situatiilor de urgentã a fost elaboratã în baza Strategiei de securitate nationalã a României, a Cartei albe a securitãtii si apãrãrii nationale si a delimitãrilor conceptuale institutionale în domeniu.
    Cadrul juridic existent, perfectibil printr-o permanentã armonizare cu reglementãrile europene si cu evolutia situatiei operative, cuprinde în prezent:
    1. în ceea ce priveste situatiile de urgentã:
    a) Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgentã, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 15/2005;
    b) Legea nr. 481/2004 privind protectia civilã, cu modificãrile si completãrile ulterioare;
    c) Ordonanta Guvernului nr. 88/2001 privind înfiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgentã, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 363/2002, cu modificãrile si completãrile ulterioare;
    d) Hotãrârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizãrii principalelor functii de sprijin pe care le asigurã ministerele, celelalte organe centrale si organizatiile neguvernamentale privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã;
    e) Hotãrârea Guvernului nr. 547/2005 pentru aprobarea Strategiei nationale de protectie civilã;
    f) Hotãrârea Guvernului nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unitãtilor administrativ-teritoriale, institutiilor publice si operatorilor economici din punct de vedere al protectiei civile, în functie de tipurile de riscuri specifice;
    g) Hotãrârea Guvernului nr. 501/2005 pentru aprobarea Criteriilor privind asigurarea mijloacelor de protectie individualã a cetãtenilor;
    2. în ceea ce priveste riscurile naturale:
    a) Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - sectiunea a V-a "Zone de risc natural";
    b) Ordonanta Guvernului nr. 20/1994 privind mãsuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, republicatã;
    c) Hotãrârea Guvernului nr. 2.288/2004;
    d) Hotãrârea Guvernului nr. 1.854/2005 pentru aprobarea Strategiei nationale de management al riscului la inundatii;
    e) Ordinul ministrului administratiei si internelor si al ministrului mediului si gospodãririi Apelor nr. 638/420/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgentã generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluãri accidentale;
    f) Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului administratiei si internelor nr. 1.995/1.160/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã specifice riscului la cutremure si/sau alunecãri de teren;
    g) Ordinul ministrului administratiei si internelor, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului educatiei si cercetãrii nr. 1.508/2.058/5.709/2006 pentru realizarea si implementarea în sistemul educational a Programului national de educatie antiseismicã a elevilor;
    h) Ordinul ministrului administratiei si internelor si al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 171/319/2007 privind unele mãsuri pentru avertizarea populatiei din zonele expuse riscului la cutremur;
    i) Manualul prefectului si primarului pentru managementul situatiilor de urgentã în caz de inundatii;
    3. în ceea ce priveste riscurile tehnologice:
    a) Hotãrârea Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substante periculoase;
    b) Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 647/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea planurilor de urgentã în caz de accidente în care sunt implicate substante periculoase;
    c) Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului nr. 142/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate privind activitãtile care prezintã pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substante periculoase;
    d) Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului nr. 1.084/2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activitãtilor care prezintã pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substante periculoase si, respectiv, a accidentelor majore produse;
    e) Ordinul ministrului mediului si gospodãririi apelor nr. 251/2005 pentru organizarea si functionarea secretariatelor de risc privind controlul activitãtilor care prezintã pericole de accidente majore în care sunt implicate substante periculoase;
    f) Ordinul ministrului mediului si gospodãririi apelor nr. 1.299/2005 privind aprobarea Procedurii de inspectie pentru obiectivele care prezintã pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substante periculoase;
    g) Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului, al ministrului transportului, constructiilor si turismului si al ministrului economiei si comertului nr. 2/211/118/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor pe teritoriul României, cu modificãrile si completãrile ulterioare;
    h) Legea nr. 6/1991 privind aderarea României la Conventia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminãrii acestora, întocmitã la 20-22 martie 1989;
    4. în ceea ce priveste riscurile nucleare:
    a) Decizia Consiliului 87/600 EURATOM din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitarã de schimb rapid de informatii în caz de urgentã radiologicã;
    b) Legea nr. 111/1996 privind desfãsurarea în sigurantã, reglementarea, autorizarea si controlul activitãtilor nucleare, republicatã;
    c) Hotãrârea Guvernului nr. 916/2002 privind aprobarea Listei detaliate a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor si informatiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare si a altor dispozitive nucleare explozive;
    d) Decretul nr. 223/1990 privind aderarea României la Conventia cu privire la notificarea rapidã a unui accident nuclear, si la Conventia cu privire la asistenta în caz de accident nuclear sau urgentã radiologicã;
    e) Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 684/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind planificarea, pregãtirea si interventia în caz de accident nuclear sau urgentã radiologicã;
    f) Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 683/2005 privind aprobarea Procedurilor generice pentru colectarea datelor, validare si rãspuns pe timpul unei urgente radiologice;
    g) Ordinul ministrului apelor, pãdurilor si protectiei mediului nr. 242/1993 pentru aprobarea Normelor republicane de securitate nuclearã privind planificarea, pregãtirea si interventia la accidente nucleare si urgente radiologice;
    h) Ordinul presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul Activitãtilor Nucleare nr. 274/2004 pentru aprobarea Normelor privind desemnarea organismelor notificate pentru domeniul nuclear;
    5. în ceea ce priveste prevenirea incendiilor:
    a) Legea nr. 307/2006 privind apãrarea împotriva incendiilor;
    b) Hotãrârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piatã a produselor pentru constructii, republicatã (transpune Directiva produselor pentru constructii 89/106/CEE);
    c) Hotãrârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de constructii si amenajãri care se supun avizãrii si/sau autorizãrii privind securitatea la incendiu;
    d) Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.474/2006 pentru aprobarea Regulamentul de planificare, organizare, pregãtire si desfãsurare a activitãtii de prevenire a situatiilor de urgentã, cu modificãrile ulterioare;
    e) Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apãrare împotriva incendiilor;
    f) Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 585/2005 pentru aprobarea unor mãsuri privind organizarea si functionarea Comisiei de recunoastere a organismelor pentru atestarea conformitãtii produselor pentru constructii cu rol în satisfacerea cerintei securitate la incendiu, cu modificãrile ulterioare;
    g) Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului de stat, ministrul administratiei si internelor nr. 1.822/394/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind clasificarea si încadrarea produselor pentru constructii pe baza performantelor de comportare la foc, cu modificãrile si completãrile ulterioare;
    h) Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 607/2005 pentru aprobarea Metodologiei de control privind supravegherea pietei produselor pentru constructii cu rol în satisfacerea cerintei de securitate la incendiu, cu modificãrile si completãrile ulterioare.
    IV. Definirea problemei
    Ansamblul activitãtilor de apãrare a comunitãtilor locale, infrastructurii si proprietãtii împotriva amenintãrilor de naturã nonmilitarã se integreazã activitãtii generale de protectie a cetãteanului si se subsumeazã asigurãrii securitãtii interne - care priveste atât siguranta cetãteanului, cât si securitatea publicã -, incluzând, deci, protectia împotriva dezastrelor si protectia mediului.
    Prevenirea situatiilor de urgentã este componentã a sistemului de securitate nationalã si reprezintã un ansamblu integrat de activitãti specifice cu caracter tehnic si operativ, planificate si executate pentru eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor în scopul protejãrii vietii, mediului si bunurilor împotriva efectelor negative ale situatiilor de urgentã. Are caracter anticipativ, rezultatul constând în mãsuri graduale stabilite pentru prevenirea producerii evenimentelor vizate.
    Sistemul national de management al situatiilor de urgentã s-a înfiintat si functioneazã pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã, asigurarea si coordonarea, prin mecanisme manageriale perfectionate, a resurselor umane, materiale, financiare si de altã naturã, necesare apãrãrii vietii si sãnãtãtii populatiei, a mediului înconjurãtor, a valorilor materiale si culturale importante, pe timpul producerii unor situatii de urgentã, precum si restabilirii stãrii de normalitate. Sistemul national de management al situatiilor de urgentã gestioneazã riscurile nonmilitare.
    În conformitate cu Glosarul international al termenilor de bazã, specific managementului dezastrelor, editat de Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA) - Geneva 1992, 1993, 1996, sub egida ONU, si adoptat în legislatia statelor membre al Uniunii Europene se aplicã urmãtoarele definitii:
    - risc este estimarea matematicã a probabilitãtii producerii de pierderi umane si pagube materiale pe o perioadã de referintã, respectiv viitoare si într-o zona datã, pentru un anumit tip de dezastru. Riscul este definit ca produs între probabilitatea de producere a fenomenului generator de pierderi umane/pagube materiale si valoarea pagubelor produse;
    - vulnerabilitate reprezintã gradul de pierderi, de la 0% la 100%, rezultat dintr-un fenomen susceptibil de a produce pierderi umane si materiale;
    - hazard natural reprezintã posibilitatea de aparitie, într-o zonã si pe o perioadã determinatã, a unui fenomen natural ce poate genera distrugeri;
    - hazard antropic se referã la acele fenomene a cãror variatie aleatoare este modificatã ca urmare a actiunii omului.
    Riscurile pot fi clasificate în riscuri naturale, tehnologice si biologice.
    Un risc de tip special, prin frecventã si consecinte, îl reprezintã cel de incendiu.
    Din punctul de vedere al ariei de manifestare, riscurile pot fi transfrontaliere, nationale, regionale, judetene si locale.
    Riscurile transfrontaliere sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor amenintã pãrti din sau teritoriul a douã sau mai multe state.
    Riscurile nationale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor amenintã peste 50% din teritoriul national.
    Riscurile regionale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor amenintã pãrti din sau teritoriul a douã ori mai multe judete.
    Riscurile judetene sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor amenintã pãrti din sau teritoriul unui singur judet (douã sau mai multe localitãti).
    Riscurile locale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor amenintã teritoriul unei singure localitãti.
    În functie de frecventa si de consecintele situatiilor de urgentã generate de tipurile de riscuri specifice, riscurile pot fi principale sau secundare.
    Elementele caracteristice ale principalelor tipuri de riscuri sunt prezentate în continuare.
    1. Riscuri naturale
    Riscurile naturale se referã la evenimente în cadrul cãrora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de la normal cãtre pericol, cauzate de fenomene meteo periculoase, în cauzã ploi si ninsori abundente, variatii de temperaturã - înghet, secetã, caniculã - furtuni si fenomene distructive de origine geologicã, respectiv cutremure, alunecãri si prãbusiri de teren.
    În ultima perioadã s-a constatat o crestere îngrijorãtoare, atât în lume, cât si în România, a manifestãrii riscurilor naturale si, în special, a inundatiilor, alunecãrilor si prãbusirilor de teren, fapt ce a condus la pierderi de vieti omenesti, precum si la pagube materiale importante.
    Desi aparitia celor mai multe riscuri naturale nu poate fi împiedicatã, efectele acestora pot fi reduse printr-o gestionare corectã de cãtre autoritãtile competente la nivel local, regional si central, cu atât mai mult cu cât, în general, zonele de manifestare a acestora pot fi cunoscute.
    Diminuarea riscului asociat fenomenelor naturale la un nivel acceptabil necesitã o sumã de mãsuri si actiuni, concretizate în politici de prevenire si în programe de reducere a impactului, care, însã, depinde de posibilitãtile economice de aplicare practicã.
    În acest context, activitatea de prevenire a situatiilor de urgentã generate de riscurile naturale a fost si rãmâne o necesitate, concretizându-se în initiative conjugate de reducere a vulnerabilitãtii societãtii la nivel mondial (International Strategy for Disaster Reduction - ISDR), european (Directiva privind inundatiile), regional (acorduri bilaterale, Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est etc.) si national (strategia privind inundatiile, programul de reducere al riscului seismic etc).
    2. Riscuri tehnologice
    Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor negative care au drept cauzã depãsirea mãsurilor de sigurantã impuse prin reglementãri, ca urmare a unor actiuni umane voluntare sau involuntare, defectiunilor componentelor sistemelor tehnice, esecului sistemelor de protectie etc.
    Riscurile tehnologice sunt asociate activitãtilor industriale.
    În mileniul III ritmul schimbãrilor în ceea ce priveste tehnologiile este în continuã crestere, cu efecte benefice evidente. De regulã, efectele negative ale dezvoltãrii tehnologice sunt decalate în timp si spatiu fatã de momentul si locul actiunii cauzei care le-a generat.
    Constientizarea problemelor privind pericolul asociat tehnologiei, efectele asupra factorilor de mediu si implicatiile sociale au apãrut ca urmare a unor accidente grave, care au demonstrat necesitatea abordãrii integrate a domeniului.
    În contextul global de îngrijorare privind problematica accidentelor industriale, preocupãri si actiuni în domeniu au apãrut încã din anii 1980, concretizate în initiative la nivel mondial, european si national, prin adoptarea unor reglementãri specifice privind prevenirea, protectia si interventia în situatii de urgentã generate de riscurile tehnologice.
    Riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, poate fi controlat si redus pe mai multe cãi, necesitând însã un management mult mai elaborat si personalizat pe fiecare categorie.
    Dintre evenimentele generatoare de situatii de urgentã pot fi mentionate:
    a) accidente în industrie;
    b) accidente de transport;
    c) accidente nucleare;
    d) prãbusirea de constructii, instalatii sau amenajãri;
    e) esecul utilitãtilor publice - avarii;
    f) cãderi de obiecte din atmosferã sau din cosmos;
    g) munitie rãmasã neexplodatã.
    3. Riscuri biologice
    Riscurile biologice se referã la urmãrile negative asupra colectivitãtilor de oameni, animale si asupra plantelor, cauzate de îmbolnãviri sau de alte evenimente în relatie cu sãnãtatea si care afecteazã un numãr neobisnuit de mare de indivizi.
    Evenimentele generatoare de situatii de urgentã sunt:
    a) epidemii;
    b) epizootii;
    c) zoonoze.
    4. Riscul de incendiu
    Riscul de incendiu este cel mai frecvent risc care se manifestã pe teritoriul national, producerea lui reprezentând o situatie de urgentã de tip special, fenomen care afecteazã domenii importante ale activitãtii vietii economice si sociale, precum constructii, instalatii, amenajãri, pãduri, mijloace de transport, culturi agricole etc. Ca urmare, securitatea la incendiu a constituit si va constitui o preocupare majorã pentru fiecare comunitate.
    Securitatea la incendiu este definitã ca managementul riscurilor specifice de incendiu la toate nivelurile, prin prevenirea incendiilor, protejarea populatiei fatã de efectele lor si optimizarea interventiei. În prezent, reprezintã o cerintã esentialã de proiectare a constructiilor, incendiul fiind factorul determinant în dimensionarea constructiilor de importantã exceptionalã si deosebitã. Abordarea tehnicã a securitãtii la incendiu constã în aplicarea unor principii tehnice si metode specifice de calcul pentru a evalua nivelul minim de protectie si pentru a proiecta si calcula mãsurile de sigurantã necesare, acestea fiind cuprinse în reglementãri specifice, stabilite pe plan european prin Directiva referitoare la produse pentru constructii si prin documentele subsecvente, în principal deciziile CE referitoare la euroclasele de reactie la foc si de rezistentã la foc, reglementãri deja preluate în legislatia nationalã.
    Incendiul este socotit un risc de gravitate micã, dar frecventa manifestãrii îi conferã un efect cumulat. Din analizele statistice rezultã cã în tara noastrã ponderea peste 75% o reprezintã incendiile la gospodãrii cetãtenesti. Desi raportat la populatie numãrul incendiilor este cel mai mic din Europa, în România se înregistreazã anual, în medie, peste 200 de persoane decedate în incendii, din cauza neglijentei acestora. Aceastã realitate dovedeste cu multã claritate lipsa culturii de securitate la un segment semnificativ de populatie, mai ales în mediile cu un grad ridicat de sãrãcie.
    V. Obiective
    1. Obiectivul fundamental si obiective generale
    Obiectivul fundamental al prezentei strategii îl reprezintã consolidarea capacitãtii institutiilor specializate si a autoritãtilor administratiei publice locale si nationale pentru prevenirea producerii situatiilor de urgentã, precum si pentru gestionarea acestora.
    Activitatea de prevenire are ca obiectiv fundamental cunoasterea caracteristicilor si formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat si printr-o conceptie unicã, a mãsurilor necesare, credibile, realiste si adecvate de protectie a populatiei în cazul aparitiei situatiilor de urgentã, în scopul eliminãrii sau limitãrii pierderilor de vieti omenesti, valorilor materiale si protectia mediului.
    Obiectivele prezentei strategii sunt economice, sociale si de mediu.
    Obiectivele economice urmãresc protectia împotriva situatiilor de urgentã a infrastructurii economice existente si garantarea satisfacerii oportunitãtilor economice ale generatiilor viitoare.
    Obiectivele sociale au în vedere protectia populatiei si a comunitãtilor umane împotriva situatiilor de urgentã, prin asigurarea unui nivel de educatie preventivã, instruire si protectie a populatiei.
    Obiectivele de mediu urmãresc ca prin realizarea prezentei strategii sã se atingã obiectivele socioeconomice, cu pãstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico-socialã si protejarea mediului.
    Sintetic, obiectivele generale ale prezentei strategii sunt:
    a) prevenirea situatiilor de urgentã prin organizarea unui sistem modern de avertizare si comunicatii, date si informatii;
    b) salvarea de vieti omenesti prin interventie operativã si profesionistã în caz de situatii de urgentã;
    c) crearea unui sistem integrat de rãspuns la situatiile de urgentã prin organizarea din timp a comunitãtilor locale din zonele de risc pentru gestionarea situatiilor de urgentã;
    d) cresterea calitãtii vietii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a manifestãrii situatiilor de urgentã;
    e) diminuarea impactului factorilor distructivi prin asigurarea unui management adecvat de înstiintare, alarmare si, la nevoie, evacuare a populatiei din zonele de risc;
    f) cresterea rolului autoritãtilor administratiei publice locale prin descentralizarea deciziei si rãspunderii si optimizarea capacitãtii de autoprotectie si rãspuns în caz de situatii de urgentã;
    g) utilizarea adecvatã a resurselor pentru realizarea, întretinerea si exploatarea infrastructurilor si a mãsurilor de prevenire, interventie si reabilitare a zonelor afectate;
    h) mentinerea unor activitãti economice minimale si asigurarea supravietuirii populatiei în zonele grav afectate;
    i) asigurarea bunei functionãri a infrastructurii critice.
    2. Obiective specifice
    2.1. Prevenirea situatiilor de urgentã generate de riscuri naturale
    Activitatea de prevenire a situatiilor de urgentã generate de riscuri naturale presupune un efort conjugat si multidisciplinar, implicând resurse umane si materiale deosebite.
    Cum împiedicarea manifestãrii acestor riscuri nu este posibilã, activitatea de prevenire are în vedere influentarea caracteristicilor legate în primul rând de vulnerabilitatea populatiei, bunurilor materiale si proprietãtii, prin mãsuri si actiuni de apãrare.
    Obiectivele definite sunt:
    a) identificarea si delimitarea zonelor expuse riscului;
    b) întretinerea lucrãrilor si amenajãrilor de apãrare si realizarea unora noi în zonele expuse riscului;
    c) implementarea sistemelor de prognozã, avertizare si alarmare;
    d) întocmirea planurilor de apãrare în vederea unei gestionãri eficiente a situatiilor de urgentã determinate de manifestarea riscului specific:
    1. planuri de interventie;
    2. planuri de înstiintare-alarmare a populatiei;
    3. planuri de evacuare a populatiei în cazul situatiilor de urgentã;
    4. asigurarea logisticã în cazul situatiilor de urgentã;
    e) elaborarea hãrtilor de risc pentru localitãtile vulnerabile;
    f) elaborarea politicilor de amenajare a teritoriului în concordantã cu hãrtile de risc;
    g) implementarea unor sisteme de asigurãri obligatorii pentru locuintele din zonele de risc;
    h) pregãtirea populatiei si a autoritãtilor privind responsabilitãtile si modul de actiune în fazele predezastru, dezastru si postdezastru;
    i) elaborarea unor programe nationale si locale care sã vizeze strãmutarea comunitãtilor din zonele de risc major, în care nu se pot aplica alte mãsuri de reducere a riscului sau acestea nu sunt viabile din punctul de vedere al costurilor.
    2.2. Prevenirea situatiilor de urgentã generate de riscuri tehnologice
    Din punctul de vedere al riscurilor tehnologice, activitatea de prevenire are drept obiectiv evitarea manifestãrii acestora prin aplicarea unor mãsuri si actiuni încã din etapa de proiectare, continuând în fazele de exploatare si dezafectare în conditii de sigurantã.
    2.2.1. Accidente industriale
    Prevenirea accidentelor industriale reprezintã un aspect deosebit de important, fiind reglementatã printr-o serie de acte normative, în conformitate cu reglementãrile existente la nivelul Uniunii Europene, si presupune obiective concrete si responsabilitãti pentru toate componentele Sistemului national de management al situatiilor de urgentã.
    Obiectivele definite sunt:
    a) identificarea si realizarea unui inventar unic cu operatorii economici de tip Seveso;
    b) elaborarea unor politici eficiente de prevenire a accidentelor majore si aplicarea practicã a acestora;
    c) reducerea riscului tehnologic prin utilizarea celor mai sigure tehnici disponibile si retehnologizare;
    d) reducerea impactului negativ asupra comunitãtilor si mediului prin politici coerente de amenajare si utilizare a teritoriului;
    e) implementarea unui sistem de management de sigurantã, la nivelul operatorului economic, care sã conducã la o gestionare mai eficientã a accidentelor pe amplasamente;
    f) elaborarea unor planuri de urgentã externã viabile si care sã ofere un instrument eficient autoritãtilor administratiei publice locale pentru limitarea si înlãturarea efectelor accidentelor industriale în exteriorul amplasamentelor;
    g) dezvoltarea cooperãrii dintre comunitãtile locale si operatorii economici, pentru asigurarea mãsurilor de protectie a populatiei în zonele de planificare la urgentã;
    h) elaborarea unor programe pentru constientizarea populatiei expuse, prin îmbunãtãtirea comunicãrii cu publicul si implicarea mass-media;
    i) îmbunãtãtirea colaborãrii în context transfrontalier, în vederea mai bunei gestionãri a situatiilor de urgentã declansate de accidente industriale în care sunt implicate substante periculoase.
    2.2.2. Accidente nucleare si radiologice
    Prevenirea accidentelor nucleare si a urgentelor radiologice constã în identificarea si monitorizarea surselor potential generatoare de urgente radiologice, evaluarea informatiilor si analiza situatiei initiale, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor optime pentru reducerea efectelor produse de radiatiile ionizante concomitent cu îmbunãtãtirea continuã a capabilitãtii de a utiliza si a asigura managementul deseurilor, al materialelor radioactive si al combustibilului nuclear, într-o manierã care sã asigure protectia sãnãtãtii publicului si securitatea mediului.
    Obiectivele definite sunt:
    a) asigurarea securitãtii nucleare, a protectiei sãnãtãtii publicului si a mediului;
    b) asigurarea utilizãrii si gospodãririi materialelor radioactive în conditii de protectie fizicã;
    c) mentinerea si îmbunãtãtirea continuã a capacitãtilor proprii de interventie în caz de situatii de urgentã;
    d) asigurarea unei pregãtiri sistematice a personalului implicat în evaluarea situatiilor de urgentã;
    e) mentinerea dotãrii corespunzãtoare cu echipamente si modernizarea centrelor de rãspuns la urgentã, aflate pe amplasament, precum si în zona de excludere;
    f) organizarea de exercitii, pe baza unor scenarii de accident realiste, cu implicarea organizatiilor locale si/sau nationale care au responsabilitatea de a interveni în cazul producerii unui eveniment real, în scopul verificãrii eficientei modului de organizare, a mijloacelor de comunicare si a mãsurilor prevãzute pentru atenuarea consecintelor unui accident;
    g) folosirea evaluãrilor exercitiilor de rãspuns la urgentã pentru identificarea actiunilor necesar a fi implementate pentru îmbunãtãtirea planului de rãspuns la urgentã;
    h) realizarea educãrii si informãrii corecte a populatiei si autoritãtilor în probleme specifice prevenirii urgentelor nucleare si radiologice;
    i) stabilirea si mentinerea unor relatii de deschidere, transparentã si încredere cu mass-media;
    j) implementarea Deciziei Consiliului nr. 87/600/EURATOM privind procedura comunitarã de schimb rapid de informatii în caz de urgentã radiologicã si a Acordului între EURATOM si statele nemembre ale Uniunii Europene privind participarea acestora la actiunile Comunitãtii pentru schimbul anticipat de informatii în caz de urgentã radiologicã;
    k) îmbunãtãtirea sistemului de alarmare în zonele de risc nuclear, care sã asigure alarmarea si informarea populatiei în eventualitatea producerii unui accident nuclear sau a unei urgente radiologice.
    2.2.3. Accidente pe timpul transportului materialelor periculoase
    Prevenirea accidentelor pe timpul transportului materialelor periculoase constituie o activitate de interes national si este reglementatã prin legislatie specificã, în conformitate cu acordurile internationale la care România este parte.
    Obiectivele definite sunt:
    a) realizarea hãrtilor de risc cu rutele cele mai susceptibile la accidente de transport în care sunt implicate materiale si deseuri periculoase;
    b) realizarea unui sistem de monitorizare a transporturilor de materiale periculoase în vederea asigurãrii unei interventii oportune si operative în caz de accidente;
    c) elaborarea unor planuri judetene de rãspuns la accidente de transport în vederea unei gestionãri adecvate.
    2.3. Prevenirea incendiilor
    În vederea asigurãrii compatibilitãtii structurilor industriale din tara noastrã cu cele existente la nivel european, Guvernul României are ca obiectiv strategic al politicii industriale cresterea competitivitãtii industriei autohtone în vederea dezvoltãrii unei economii de piatã capabile sã facã fatã concurentei existente în cadrul Pietei Unice Europene.
    Potrivit legislatiei specifice, apãrarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public national, la care sunt obligate sã participe autoritãtile administratiei publice centrale si locale, precum si toate persoanele fizice si juridice din România. Tinând cont de obiectivele strategiei Guvernului si strategiei sectoriale a Ministerului Internelor si Reformei Administrative, corelate cu îndeplinirea cerintelor de aderare la Uniunea Europeanã, precum si de tendintele actuale de pe plan european, se impune stabilirea unei strategii de apãrare împotriva incendiilor, cu obiective si responsabilitãti pentru punerea ei în aplicare, cu urmãtoarele prioritãti:
    1. exercitarea autoritãtii de stat în domeniul apãrãrii împotriva incendiilor prin activitãti de reglementare, avizare, autorizare, atestare, control, organizarea apãrãrii împotriva incendiilor, supravegherea pietei, recunoasterea si desemnarea organismelor pentru atestarea conformitãtii produselor cu rol în satisfacerea cerintei de securitate la incendiu, auditul de supraveghere a persoanelor fizice si juridice atestate, stabilirea rãspunderii juridice si sanctionarea persoanelor vinovate de încãlcarea prevederilor legii;
    2. optimizarea activitãtii de avizare a proiectelor pentru anumite categorii de constructii si autorizarea la punerea în functiune a acestora în vederea asigurãrii cerintei esentiale de securitate la incendiu a constructiilor si instalatiilor aferente si potrivit exigentelor utilizatorilor;
    3. implementarea codurilor de proiectare bazate pe performantã si a metodelor ingineriei securitãtii la incendiu în domeniul proiectãrii si realizãrii investitiilor. Totodatã, se va actiona pentru cunoasterea prevederilor reglementãrilor privind noua clasificare europeanã a produselor pentru constructii din punctul de vedere al comportãrii la foc de cãtre producãtori, patroni, utilizatori si proiectanti, pentru a asigura un nivel competitiv pentru produsele si serviciile de proiectare nationale;
    4. operationalizarea serviciilor publice voluntare pentru situatii de urgentã la nivelul comunitãtii locale în vederea reducerii numãrului mare de victime si incendii la gospodãriile populatiei;
    5. crearea unui cadru legislativ adecvat în vederea înfiintãrii, echipãrii, dotãrii si pregãtirii serviciilor private pentru situatii de urgentã, având în vedere tendinta dezvoltãrii aglomerãrilor competitive în domeniul întreprinderilor mici si mijlocii, în consonantã cu initiativele europene de politicã industrialã;
    6. planificarea si desfãsurarea activitãtilor de prevenire a incendiilor de cãtre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã si inspectoratele judetene pentru situatii de urgentã, preponderent la institutii publice, operatori economici cu risc mare si foarte mare de incendiu, ori obiective în care se desfãsoarã activitãti socioeconomice si culturale la care participã un numãr mare de persoane;
    7. elaborarea unei noi conceptii privind statistica incendiilor, bine definitã si de înaltã calitate, care va determina optimizarea mãsurilor preventive si îmbunãtãtirea calitãtii produselor de protectie la incendii;
    8. elaborarea unor metode de evaluare a riscului de incendiu, armonizate cu reglementãrile europene specifice;
    9. crearea unei culturi a prevenirii incendiilor prin informarea publicului asupra riscurilor existente si educarea populatiei cu privire la mãsurile practice pe care le poate lua pentru reducerea vulnerabilitãtii;
    10. dezvoltarea la nivel national a unei conceptii integrate de constientizare a publicului, precum si a factorilor de decizie si a celorlalti actori implicati, pentru cunoasterea diferitelor tipuri de riscuri specifice, a mãsurilor de prevenire a acestora, precum si a comportamentului de adoptat în cazul producerii lor. O astfel de conceptie este necesarã pentru a crea o societate informatã si rapidã în reactii, capabilã sã îsi reducã vulnerabilitatea la dezastre;
    11. crearea unei mentalitãti adecvate la nivelul comunitãtilor locale prin angrenarea în acest efort a celorlalti factori educationali: scoala, biserica, organizatiile nonguvernamentale etc.
    VI. Principii generale
    Prezenta strategie are la bazã urmãtoarele principii:
    1. Dezvoltarea durabilã
    Prevenirea situatiilor de urgentã se subsumeazã dezvoltãrii durabile, dezvoltare conceputã ca ansamblu coordonat de procese care permit progresul permanent pe baza planificãrii si mobilizãrii resurselor existente, conciliind obiective economice, sociale si de mediu ale societãtii, pe termen scurt si lung, datoritã punerii în aplicare a unor strategii care se sustin reciproc.
    2. Complementaritatea prevenirii si reactiei
    Prevenirea si reactia sunt complementare, au caracter de proces si se constituie într-o activitate permanentã, de importantã si rãspundere nationalã si internationalã, planificatã si coordonatã organizatoric, financiar si logistic de componentele Sistemului national de management al situatiilor de urgentã, potrivit obligatiilor legale.
    Activitatea preventivã se desfãsoarã permanent - premergãtor producerii evenimentelor generatoare de situatii de urgentã, în timpul derulãrii actiunilor de protectie si salvare, precum si în perioada reabilitãrii si înlãturãrii efectelor. În faza predezastru (starea de normalitate) prevenirea are ca obiectiv primordial eliminarea/reducerea riscurilor si pregãtirea pentru interventie a fortelor specializate si a întregii populatii pentru situatiile în care producerea riscurilor nu poate fi înlãturatã, iar pe timpul dezastrului si în faza postdezastru obiectivul principal este reducerea pierderilor de vieti, a pagubelor materiale si protectia mediului.
    3. Primordialitatea prevenirii situatiilor de urgentã
    Întrucât este îndeobste recunoscut, în plan international, cã prevenirea este de cel putin 8 ori mai putin costisitoare decât reactia la evenimentele produse, prevenirea situatiilor de urgentã trebuie sã constituie o activitate prioritarã a Comitetului National pentru Situatii de Urgentã, a comitetelor ministeriale/similare, judetene si locale pentru situatii de urgentã, a tuturor persoanelor fizice si juridice de pe teritoriul national.
    4. Obligativitatea prevenirii situatiilor de urgentã
    Sarcina prevenirii situatiilor de urgentã este complexã si interdependentã. Ea implicã responsabilitãti din partea cetãtenilor, comunitãtilor locale, operatorilor economici si autoritãtilor administratiei publice si este gestionatã de toate componentele Sistemului national de management al situatiilor de urgentã, potrivit functiilor de sprijin stabilite în competentã, fiind coordonatã, la nivel national, de cãtre Ministerul Internelor si Reformei Administrative, prin Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã.
    Ca urmare a abordãrii conjugate, a prevenirii si interventiei în situatii de urgentã, a fost implementat cadrul legal si mecanismele manageriale specifice, menite sã asigure prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã la un nivel de calitate compatibil cu cel european.
    Sistemul adoptat în domeniul managementului situatiilor de urgentã are urmãtoarele avantaje:
    a) permite o abordare interinstitutionalã si multidisciplinarã a problematicii situatiilor de urgentã în toate cele 3 etape: predezastru, pe timpul producerii si postdezastru;
    b) asigurã premisele gestionãrii eficiente a situatiilor de urgentã, întrucât, prin deconcentrarea/descentralizarea institutionalã, luarea deciziilor si asigurarea resurselor la nivel local, efortul este orientat spre riscurile zonale specifice;
    c) eliminã verigile intermediare prin implicarea în coordonarea si conducerea actiunilor preventive si de interventie în situatii de urgentã a prefectilor, presedintilor consiliilor judetene si primarilor;
    d) asigurã participarea comunitãtilor locale, prin componenta preventivã a serviciilor publice voluntare pentru situatii de urgentã, la stabilirea si aplicarea mãsurilor de prevenire specifice în functie de riscurile locale, precum si la pregãtirea acestora pentru eventualele interventii.
    5. Identificarea, evaluarea si ierarhizarea riscurilor
    Identificarea, evaluarea si ierarhizarea riscurilor sunt principii care stau la temelia planificãrii si organizãrii actiunilor preventive. În acest proces de identificare, evaluare si ierarhizare a riscurilor, întemeiat pe o profundã cunoastere, trebuie sã se tinã seama de nivelul maxim de manifestare a acestora, de simultaneitatea si desfãsurarea lor în lant, aspecte care determinã ca planificarea sã aibã în vedere atât fiecare risc, cât si situatiile de manifestare combinatã sau interconditionatã, în vederea asigurãrii unui rãspuns rapid de pregãtire, protectie si reducere a efectelor.
    Prevenirea are ca suport ansamblul principiilor, criteriilor de performantã, cerintelor si conditiilor tehnice impuse si reglementate pentru asigurarea unui nivel cuantificat de securitate în desfãsurarea normalã a vietii sociale si economice, precum si de pregãtire pentru înlãturarea efectelor dezastrelor asupra vietii, mediului si bunurilor materiale.
    Obligatia identificãrii riscurilor, stabilirii mãsurilor preventive graduale, elaborãrii cadrului normativ si planurilor pentru managementul situatiilor de urgentã, respectãrii normelor si aplicãrii mãsurilor de prevenire, asigurãrii conditiilor necesare de interventie revine patronilor si detinãtorilor de constructii, de terenuri si amenajãri, proiectantilor, antreprenorilor, contractorilor, operatorilor economici si autoritãtilor administratiei publice locale si centrale.
    6. Specializarea
    Identificarea riscurilor, reglementarea, planificarea si organizarea îndeplinirii mãsurilor preventive se asigurã de cãtre ministere si alte organisme, în raport cu functiile de sprijin privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã stabilite prin reglementãri.
    7. Gradualitatea
    Conform acestei importante cerinte în domeniul prevenirii si gestionãrii situatiilor de urgentã, deciziile se iau pe mai multe paliere, respectiv la nivel local, regional si national. Întãrirea capacitãtii de prevenire si rãspuns la nivel local este o prioritate.
    8. Suprematia protectiei cetãtenilor
    Potrivit prevederilor constitutionale, cetãtenii români se bucurã de protectia statului, atât pe teritoriul national, cât si în strãinãtate, iar prevenirea situatiilor de urgentã este o functie specializatã a statului, reprezentat, în acest domeniu, de Ministerul Internelor si Reformei Administrative, prin Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã, autoritatea nationalã în domeniu.
    Exercitarea autoritãtii de stat în domeniul prevenirii situatiilor de urgentã se realizeazã prin activitãti de reglementare, avizare, autorizare, atestare, recunoastere, desemnare, informare preventivã, control si asistentã tehnicã de specialitate, coordonarea organizãrii si a pregãtirii serviciilor voluntare si a populatiei, asigurarea interventiilor în situatii de urgentã a serviciilor profesioniste, coordonarea interventiilor la nivel national, control si sanctionarea încãlcãrii prevederilor legale.
    VII. Directii de actiune
    Directiile principale de actiune sunt:
    - elaborarea de cãtre autoritãtile administratiei publice centrale si locale a programelor proprii în domeniul de competentã, în vederea:
    a) întãririi capacitãtilor de evaluare, expertizã si cercetare în domeniul riscurilor naturale si antropice;
    b) dezvoltãrii politicilor de prevenire;
    c) informãrii populatiei, pregãtirii acesteia si formãrii unui comportament preventiv;
    d) supravegherii respectãrii modului de aplicare a reglementãrilor în domeniul gestionãrii dezastrelor, constatãrii si sanctionãrii nerespectãrii acestora;
    - pregãtirea autoritãtilor, institutiilor, organelor si organismelor potrivit atributiilor legale pe care le au în domeniul situatiilor de urgentã;
    - reconstructia si învãtarea din experienta anterioarã pentru prevenirea producerii unor situatii similare;
    - corelarea elementelor compatibile ale strategiei românesti cu cele ale strategiei europene de dezvoltare durabilã si fixarea obiectivelor si planurilor de actiune specifice pentru România.
    VIII. Rezultatele politicilor publice
    1. Cetãtenii
    Dezvoltarea unui sistem eficient de management al situatiilor de urgentã trebuie sã se bazeze, într-o mãsurã mult mai mare, pe contributia comunitãtilor locale si a fiecãrui cetãtean.
    Cetãteanul, ca principal beneficiar al politicii de securitate, are dreptul si datoria de a contribui activ la constructia ei cotidianã, printr-un comportament participativ si responsabil.
    Cetãteanul are dreptul de a fi informat cu privire la riscurile la care este supus în cadrul comunitãtii si la mãsurile care trebuie luate pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã.
    Obligatia primordialã a cetãtenilor în acest domeniu este aceea de a avea un comportament preventiv, de a participa activ la prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã în cadrul comunitãtii locale.
    Comportamentul preventiv cuprinde totalitatea actiunilor pe care cetãteanul le realizeazã pentru a preîntâmpina producerea de evenimente negative ce pot genera pierderi.
    Primul nivel al acestui tip de comportament este eliminarea neglijentelor. Cel de-al doilea nivel îl constituie o metodologie de prevenire bazatã pe redundantã, adicã o dublare a actiunii umane cu sisteme automate de prevenire si control. Întrucât redundanta este costisitoare, mãsurile specifice trebuie analizate prin prisma eficientei, respectiv prin punerea în balantã a gravitãtii si probabilitãtii producerii evenimentului alãturi de costurile implementãrii.
    2. Ministere si institutii centrale, consilii locale si judetene si primãrii
    Ministerele, institutiile centrale, autoritãtile administratiei publice locale trebuie sa fie pregãtite sã facã fatã gestionãrii situatiilor de urgentã prin comitetele ministeriale, judetene sau, dupã caz, locale pe care le conduc. Comitetele locale si cele judetene sunt primele care iau contact cu fenomenul si care asigurã aplicarea mãsurilor din planurile proprii, pânã la interventia altor autoritãti si structuri. Rãspunsul la factorii de risc trebuie sã urmeze principiul gradualitãtii, astfel cã deciziile initiale trebuie luate la acest nivel, context în care cresterea capacitãtii de prevenire si rãspuns locale constituie prioritatea esentialã.
    3. Institutii si operatori economici
    Institutiile publice si operatorii economici au un rol important în ceea ce priveste prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã. Pe de o parte, pot suferi un impact direct ca urmare a manifestãrii unui anumit risc, iar pe de altã parte, în numeroase cazuri, reprezintã chiar sursa de risc si punctul de declansare a unei situatii de urgentã.
    4. Comitetul National pentru Situatii de Urgentã
    Potrivit legii, Comitetul National pentru Situatii de Urgentã, ca organism interministerial de management, are ca principalã obligatie asigurarea îndeplinirii, în România, a obiectivelor strategiei internationale de reducere a dezastrelor.
    Sistemul national de management al situatiilor de urgentã trebuie sã mentinã permanent capacitatea de a rãspunde eficient si adecvat la orice formã de manifestare evolutivã a riscurilor naturale, tehnologice si biologice.
    Un bun management al situatiilor de urgentã este rezultatul unor activitãti intersectoriale, interdisciplinare, care cuprind managementul riscurilor, amenajarea teritoriului si dezvoltarea urbanã, protectia mediului si dezvoltarea durabilã, protectia infrastructurii critice, protectia comunitarã si individualã, fiecãrui nivel revenindu-i atributii specifice.
    La aceastã activitate participã componentele Sistemului national de management al situatiilor de urgentã, structuri ale administratiei publice centrale si locale si ale operatorilor economici si institutiilor, componentele preventive ale serviciilor publice, voluntare si private pentru situatii de urgentã. Atributiile ce revin factorilor implicati în prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã fac obiectul procedurilor stabilite conform repartizãrii principalelor functii de sprijin pe care le asigurã ministerele, celelalte autoritãti ale administratiei publice centrale si organizatiile neguvernamentale privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã.
    Ca integratori ai sistemului national/judetean pentru situatii de urgentã, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã, respectiv inspectoratele judetene si al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgentã au obligatia legalã de a asigura, prin Inspectia de prevenire si inspectiile teritoriale, în zonele de competentã, coordonarea unitarã, îndrumarea si controlul activitãtilor de prevenire atât pe timpul stãrii de normalitate, cât si în situatii de urgentã.
    Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã coordoneazã structurile participante la managementul situatiilor de urgentã, activitate care include si managementul riscurilor, definit ca totalitatea operatiunilor prin care se urmãreste limitarea pierderilor si asigurarea continuitãtii vietii pe plan national.
    IX. Rezultatele actiunilor
    1. Cetãtenii
    Toate mãsurile de comportament preventiv necesar a fi adoptate de cetãteni trebuie sã constituie un ansamblu coerent sub forma politicii de securitate, conceputã ca ansamblul procedurilor de prevenirea pierderilor, respectiv pentru:
    a) informarea generalã si permanentã/periodicã si a concetãtenilor asupra riscurilor specifice care le pot afecta viata si proprietatea;
    b) formarea comportamentului preventiv, dezvoltarea culturii de securitate si eliminarea/reducerea neglijentelor din conduitã;
    c) dezvoltarea spiritului civic si de solidaritate în comunitatea localã;
    d) adoptarea de mãsuri proprii pentru reducerea riscurilor asupra familiei, bunurilor, locuintei si anexelor gospodãresti, cu respectarea cadrului legal privind construirea si locuirea;
    e) respectarea, cunoasterea si aplicarea deciziilor organelor cu atributii si responsabilitãti în gestionarea situatiilor de urgentã privind protectia, interventia, evacuarea si restabilirea stãrii de normalitate în comunitatea respectivã, în cazul producerii unor situatii de urgentã;
    f) participarea ca voluntari la actiunile preventive, de salvareevacuare a populatiei afectate de situatiile de urgentã, precum si la actiunile de interventie si de refacere;
    g) încheierea contractelor de asigurãri pentru cazuri de dezastre;
    h) cunoasterea modului de comportare înainte, în timpul si dupã trecerea dezastrelor;
    i) respectarea mãsurilor stabilite de organele în drept si protejarea lucrãrilor cu rol de apãrare împotriva dezastrelor.
    2. Ministerele si institutiile centrale
    a) în faza predezastru:
    1. identificã, localizeazã si inventariazã sursele de risc pe baza metodologiilor elaborate;
    2. monitorizeazã pericolele si riscurile specifice, precum si efectele negative ale acestora;
    3. coordoneazã elaborarea planurilor si reglementãrilor privind prevenirea si interventia în situatii de urgentã generate de riscurile specifice;
    4. elaboreazã strategii si programe de prevenire a situatiilor de urgentã, ghiduri/manuale, continând activitãtile si responsabilitãtile autoritãtilor locale în domeniul gestionãrii situatiilor de urgentã si modul de actiune;
    5. elaboreazã programe de educare si pregãtire a populatiei privind riscurile specifice, modul de comportare si rolul protectiei individuale în caz de situatii de urgentã;
    6. sprijinã autoritãtile administratiei publice locale în vederea elaborãrii propriilor strategii de protectie împotriva dezastrelor;
    7. elaboreazã normele de securitate la incendiu specifice domeniului de competentã;
    8. stabilesc metode si proceduri pentru identificarea si evaluarea riscurilor de incendiu specifice domeniului de competentã si asigurã bãncile de date necesare;
    b) pe timpul producerii dezastrului:
    1. disemineazã mesajele de avertizare în cazul situatiilor de urgentã si avertizarea populatiei si salariatilor prin sisteme si mijloace tehnice de avertizare si alarmare publicã;
    2. coordoneazã, sub aspect tehnic de specialitate, actiunile de interventie operativã;
    3. asigurã expertiza tehnicã de specialitate pentru evaluarea situatiei de urgentã, pentru evaluarea evolutiei situatiei de urgentã în timp, pentru evaluarea consecintelor asupra populatiei si asupra mediului si formuleazã recomandãri cu privire la mãsurile de protectie a populatiei, ce trebuie implementate de autoritãti;
    c) în faza postdezastru:
    1. participã la reabilitarea zonei afectate cu/pentru obiectivele din coordonarea/subordonarea sau de sub autoritatea ministerului/institutiei centrale;
    2. participã la elaborarea unor studii de evaluare a impactului economic, social si de mediu ca urmare a dezastrelor;
    3. analizeazã modul de comportare a infrastructurilor de apãrare împotriva situatiilor de urgentã;
    4. sprijinã finantarea lucrãrilor cu rol de apãrare împotriva situatiilor de urgentã;
    5. asigurã expertiza tehnicã de specialitate pentru reabilitarea zonelor afectate.
    3. Consiliile locale, judetene si primarii
    a) în faza predezastru:
    1. instituie mãsurile de prevenire a situatiilor de urgentã, analizeazã anual si ori de cate ori este nevoie activitatea desfãsuratã si adoptã mãsuri pentru îmbunãtãtirea acesteia;
    2. aprobã organizarea activitãtii de apãrare împotriva situatiilor de urgentã la nivelul unitãtii administrativ-teritoriale;
    3. hotãrãsc înfiintarea serviciilor voluntare pentru situatii de urgentã, aprobã regulamentul de organizare si functionare a acestora, asigurã încadrarea cu personal, dotarea si finantarea cheltuielilor de întretinere si functionarea acestora în conditii de operativitate si eficientã, în conformitate cu criteriile minime de performantã;
    4. aprobã planurile anuale si de perspectivã pentru asigurarea resurselor umane, materiale si financiare destinate prevenirii si gestionãrii situatiilor de urgentã;
    5. elaboreazã planurile urbanistice generale, corelate cu hãrtile de risc, si asigurã respectarea prevederilor acestor documentatii;
    6. determinã necesitãtile comunitãtii locale privind resursele mobilizabile, materiale, utilaje, si cele financiare în caz de dezastre;
    7. asigurã mobilizarea populatiei la actiunile de apãrare împotriva situatiilor de urgentã si organizeazã exercitii si aplicatii, sub conducerea organelor abilitate, în vederea pregãtirii interventiei operative;
    8. asigurã organizarea si instruirea grupurilor de voluntari în vederea participãrii la actiunile de salvare-evacuare a populatiei afectate de dezastre;
    b) pe timpul dezastrului:
    1. desfãsoarã activitãtile cuprinse în legislatia în vigoare privind managementul situatiilor de urgentã;
    2. mentine în stare de functionare drumurile si accesurile în zonele calamitate;
    3. coordoneazã actiunile de ajutor;
    4. înfiinteazã centre de informare în zona în care s-a produs dezastrul, care sã îndeplineascã si functia de transmitere a avertizãrii individuale a cetãtenilor, în cazul în care sistemele de înstiintare-alarmare nu sunt disponibile, pe durata situatiei de urgentã;
    5. asigurã conditiile necesare pentru acordarea asistentei medicale;
    6. asigurã evacuarea persoanelor sau bunurilor periclitate, potrivit planurilor întocmite, si conditiile corespunzãtoare de trai, evidenta populatiei evacuate, asigurarea primirii si cazãrii persoanelor evacuate, instalarea taberelor de evacuati, receptia si depozitarea bunurilor evacuate, securitatea si paza zonelor evacuate;
    7. coordoneazã actiunile pentru asigurarea necesitãtilor esentiale ale persoanelor sau comunitãtilor izolate;
    c) în faza postdezastru:
    1. participã la actiunile de înlãturare a efectelor dezastrelor, de refacere a locuintelor si gospodãriilor afectate de dezastre;
    2. coordoneazã actiunile de aprovizionare cu hranã si îmbrãcãminte si de distribuire a acestora, precum si pentru cazarea în locuinte temporare;
    3. asigurã conditiile pentru asistenta sanitarã;
    4. coordoneazã activitãtile de reconstructie si restaurare a activitãtii normale;
    5. organizeazã activitãti de ajutor financiar.
    4. Institutiile si operatorii economici
    Din punctul de vedere al accidentelor industriale în care sunt implicate substante periculoase, operatorii economici au urmãtoarele obligatii:
    a) sã notifice autoritãtilor competente inventarul de substante;
    b) sã întocmeascã politica de prevenire a accidentelor majore, respectiv raportul de securitate;
    c) sã elaboreze un plan de urgentã internã;
    d) sã informeze imediat autoritãtile competente în cazul producerii unui accident major;
    e) sã informeze corect si complet populatia din zonele de planificare la urgentã;
    f) sã desfãsoare exercitii de verificare a planurilor si de pregãtire a fortelor proprii de interventie;
    g) sã permitã inspectia autoritãtilor competente;
    h) sã ia toate mãsurile necesare pentru a preveni producerea accidentelor si pentru a limita, în cazul producerii, consecintele acestora asupra sãnãtãtii populatiei si a calitãtii mediului.
    Din punctul de vedere al accidentelor nucleare sau radiologice, institutiile publice si operatorii economici au urmãtoarele obligatii principale:
    a) monitorizarea radioactivitãtii mediului;
    b) întocmirea prognozelor si predictiilor cu privire la contaminarea radioactivã a mediului, a produselor agroalimentare si a populatiei din zonele potential contaminate;
    c) notificarea autoritãtilor asupra accidentului;
    d) elaborarea planurilor de protectie si interventie în caz de accident nuclear/radiologic;
    e) desfãsurarea de exercitii de urgentã pe si în afara amplasamentului.
    Din punctul de vedere al prevenirii incendiilor, institutiile publice si operatorii economici trebuie sã îndeplineascã obligatiile prevãzute în legislatia specificã si în Normele generale de apãrare împotriva incendiilor.
    5. Comitetul National pentru Situatii de Urgentã, prin Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã, va actiona pentru:
    a) abordarea europeanã integratã pentru anticiparea situatiilor de urgentã;
    b) participarea la dezvoltarea sistemelor europene de avertizare timpurie privind dezastrele provocate de conditiile meteorologice si de monitorizare a mediului si conditiilor de sigurantã ale cetãtenilor;
    c) realizarea unui sistem de informare si înstiintare clar pentru cetãteni privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentã;
    d) stabilirea limitelor cooperãrii civili-militari în cadrul operatiunilor de asistentã umanitarã, potrivit conceptiei europene privind rolul complementar al mijloacelor militare de interventie pentru limitarea costurilor generate de interventiile de urgentã;
    e) coordonarea elaborãrii de cãtre componentele Sistemului national de management al situatiilor de urgentã a reglementãrilor preventive specifice functiilor de sprijin date în competentã;
    f) dezvoltarea participãrii la programele internationale si implementarea rapidã a concluziilor si reglementãrilor astfel adoptate;
    g) construirea si rãspândirea unei culturi a prevenirii la nivel national si local;
    h) promovarea de proiecte durabile si de initiative care sã încorporeze prevenirea efectivã, mãsuri de reducere a riscului de producere unui dezastru si de restrângere a ariilor de risc, precum si de proiecte orientate cãtre educatia adecvatã a comunitãtilor din ariile cu risc de producere a unui dezastru, pe linia pregãtirii pentru rãspuns sau a informãrii cu anticipare si responsabilitate a autoritãtilor competente.
    X. Indicatori
    Datoritã specificitãtii activitãtii, în care posibilitatea previzionãrii unor situatii de urgentã este minimã, nu pot fi stabiliti indicatori mãsurabili pentru a evalua gradul de atingere a rezultatelor propuse.
    XI. Implicatii pentru buget
    Costurile prevenirii sunt actuale, iar beneficiile viitoare. Având în vedere faptul cã prevenirea este o activitate permanentã, logistica trebuie sã asigure derularea tuturor etapelor apãrãrii împotriva dezastrelor, astfel:
    1. asigurarea finantãrii programelor pentru diminuarea/eliminarea riscurilor asupra vietii si sãnãtãtii populatiei, mediului înconjurãtor, valorilor materiale si culturale;
    2. asigurarea finantãrii si derulãrii programelor de îmbunãtãtire a dotãrii pentru gestionarea dezastrelor;
    3. asigurarea resurselor necesare functionãrii structurilor cu activitate în domeniul prevenirii si gestionãrii dezastrelor;
    4. finantarea programelor pentru pregãtirea autoritãtilor si populatiei;
    5. constituirea, prin bugete, de fonduri pentru interventie la dispozitia autoritãtilor cu atributii în managementul dezastrelor;
    6. constituirea si împrospãtarea stocurilor de materiale necesare în situatii de dezastre.
    În gestionarea situatiilor de urgentã sunt constituite organisme si structuri dupã cum urmeazã:
    a) Comitetul National pentru Situatii de Urgentã;
    b) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã;
    c) comitetele ministeriale pentru situatii de urgentã;
    d) inspectoratele pentru situatii de urgentã judetene/al municipiului Bucuresti;
    e) comitetele judetene pentru situatii de urgentã;
    f) comitetele locale pentru situatii de urgentã;
    g) centrele operative cu activitate permanentã;
    h) centrele operative cu activitate temporarã;
    i) celulele de urgentã;
    j) serviciile voluntare pentru situatii de urgentã;
    k) serviciile private pentru situatii de urgentã;
    l) serviciile private de urgentã constituite ca societãti comerciale.
    Finantarea actiunilor preventive, de interventie si reabilitare se face, potrivit legii, prin bugetul de stat, bugetele locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, precum si ale institutiilor si operatorilor economici, din alte surse interne si internationale.
    Finantarea mãsurilor si actiunilor de protectie si supravietuire a populatiei pe timpul si dupã producerea situatiilor de urgentã se face astfel:
    1. prin bugetele locale, dacã situatia de urgentã s-a produs la nivelul unitãtii administrativ-teritoriale respective;
    2. prin bugetul de stat, dacã situatia de urgentã s-a produs la nivel national sau la nivelul mai multor judete;
    3. operatorii economici si institutiile publice au obligatia prevederii în bugetele proprii a fondurilor necesare protectiei si supravietuirii salariatilor pentru asigurarea continuitãtii activitãtii pe timpul situatiilor de urgentã.
    Resursele materiale sunt asigurate potrivit normelor de dotare emise de cãtre ministere pe domenii de activitate, autoritãtile centrale si locale ale administratiei publice, cu avizul inspectoratului general si al inspectoratelor pentru situatii de urgentã judetene/al municipiului Bucuresti.
    Este necesarã realizarea unor baze de date si a unor programe informatice care sã fundamenteze alegerea prioritãtilor în activitatea preventivã si pentru gestionarea resurselor disponibile la diferite niveluri de suport tehnic pentru interventie, în cazul producerii situatiilor de urgentã.
    XII. Proceduri de monitorizare
    Personalul specializat din cadrul serviciilor profesioniste pentru situatii de urgentã va urmãri realizarea obiectivelor generale si specifice prin activitãti de control.
    Activitatea de control si autoritatea statului în domeniul situatiilor de urgentã sunt exercitate de inspectia de prevenire si inspectiile judetene de prevenire din cadrul Inspectoratului General si, respectiv, al inspectoratelor judetene pentru situatii de urgentã.
    Activitatea de control cuprinde:
    a) verificarea respectãrii actelor normative si reglementãrilor privind apãrarea împotriva incendiilor si protectia civilã la proiectarea, executarea, exploatarea si postutilizarea constructiilor, instalatiilor si amenajãrilor;
    b) verificarea organizãrii activitãtii privind depistarea pericolelor potentiale generatoare de riscuri pe timpul exploatãrii constructiilor, instalatiilor si amenajãrilor;
    c) verificarea conceptiei de apãrare împotriva evenimentelor generatoare de situatii de urgentã, în scopul mentinerii riscurilor în limite acceptabile, stabilindu-se, dupã caz, mãsuri în conditiile legii;
    d) controlul activitãtilor care prezintã pericole de accidente majore, în care sunt implicate substante periculoase;
    e) coordonarea si controlul realizãrii pregãtirii si instruirii specifice a populatiei si salariatilor, a modului de însusire de cãtre acestia a regulilor si mãsurilor specifice, precum si a comportamentului pe timpul manifestãrii unei situatii de urgentã;
    f) înstiintarea autoritãtilor responsabile în managementul riscului despre existenta, dimensiunea si consecintele riscului identificat în domeniul respectiv;
    g) îndrumarea, controlul si coordonarea serviciilor publice voluntare si a serviciilor private pentru situatii de urgentã;
    h) verificarea utilizãrii produselor, substantelor si mijloacelor certificate conform legii.
    XIII. Etape ulterioare si institutii responsabile
    1. Planuri, programe si parteneriate
    Pentru implementarea prezentei strategii componentele Sistemului national de management al situatiilor de urgentã, institutiile si operatorii economici elaboreazã planuri si programe, respectiv:
    a) programe de prevenire si eliminare/diminuare a riscurilor în domeniul situatiilor de urgentã, elaborate anual de cãtre comitetele ministeriale în domeniul de competentã, care vor fi supuse spre aprobare Comitetului National pentru Situatii de Urgentã. Coordonarea îndeplinirii mãsurilor stabilite în programele de prevenire revine, la nivel national, inspectoratului general, iar la nivel teritorial, inspectoratelor judetene pentru situatii de urgentã;
    b) planuri de analizã si acoperire a riscurilor, de interventie si cooperare în domeniul situatiilor de urgentã;
    c) planuri de sustinere financiarã, materialã si umanã a activitãtilor în domeniul situatiilor de urgentã;
    d) planuri de evacuare a populatiei, animalelor si bunurilor în cazul producerii situatiilor de urgentã;
    e) programe de management pe termen scurt, mediu si lung;
    f) programe de promovare si stimulare a voluntariatului si a ONG-urilor cu activitãti în domeniul prevenirii si interventiei în situatii de urgentã;
    g) parteneriate cu mass-media, organizatii neguvernamentale de utilitate publicã si cu atributii în managementul situatiilor de urgentã, asigurarea sãnãtãtii populatiei, educatia în diverse domenii etc.;
    h) parteneriate cu structuri private care detin forte, mijloace si utilaje ce pot fi folosite în gestionarea situatiilor de urgentã.
    2. Activitãti pe termen mediu:
    a) elaborarea Programului national de asigurare cu resurse necesare prevenirii, interventiei si înlãturãrii efectelor situatiilor de urgentã;
    b) elaborarea programelor nationale pe tipuri de situatii de urgentã;
    c) elaborarea procedurilor de prevenire si interventie pe tipuri de dezastre;
    d) instituirea, functionarea si perfectionarea unui sistem viabil si adecvat de pregãtire a structurilor specializate, a populatiei, economiei si teritoriului pentru a face fatã situatiilor de urgentã;
    e) elaborarea legislatiei nationale în acord cu directivele europene.
    3. Activitãti pe termen lung:
    a) perfectionarea cadrului normativ si organizatoric propriu si a celui conceptual, remodelarea misiunilor, metodelor si procedurilor de actiune;
    b) dezvoltarea interoperabilitãtii si cooperãrii cu structuri similare din alte state;
    c) realizarea sistemului national integrat de înstiintare, avertizare si alarmare a populatiei;
    d) elaborarea planului centralizat (national) de evacuare a populatiei si bunurilor materiale;
    e) elaborarea planurilor de înstiintare si alarmare si a planurilor de interventie la nivelul tuturor inspectoratelor judetene/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgentã;
    f) elaborarea metodologiilor de investigare a zonelor de risc si implementare a planurilor nationale;
    g) încadrarea si dotarea corespunzãtoare a serviciilor profesioniste si voluntare la nivelul cerintelor europene.
    Strategia nationalã de prevenire a situatiilor de urgentã poate fi dezvoltatã, continutul sãu va putea fi completat, modificat si ideile perfectionate, în raport cu evolutia situatiei operative pe plan national, precum si pe mãsura acumulãrii experientei ca urmare a contactelor europene si internationale. Viitoarea legislatie nationalã si europeanã specificã managementului situatiilor de urgentã, precum si experienta ulterioarã, rezultat al activitãtilor preventive desfãsurate pentru gestionarea adecvatã a situatiilor de urgentã, vor putea constitui importante surse de perfectionare a acesteia.